Depozite și spații comerciale, instituții, clădiri de birouri – sunt doar câteva dintre obiectivele medii și mari care pot forma, la un moment dat, ținta comportamentelor răuvoitoare sau victima evenimentelor imprevizibile. Când ne gândim la productivitatea activității, invocăm în primul rând siguranța desfășurării sale. Iată cum implementarea unor sisteme de securitate integrate poate spori încrederea și propulsa afacerea ta!

Sistemele de securitate ca element de încredere

Siguranța nu reprezintă doar un concept abstract, un element de bifat pe lista fictivă a obiectivelor unei afaceri. Siguranța presupune planuri clare, concise ce vizează aspecte punctuale ale activității, având ca finalitate protejarea unui obiectiv determinat.

Un prim aspect ce trebuie punctat este factorul uman. Înainte de a exista cifrele, au existat oamenii și acțiunile lor. Niciun antreprenor nu trebuie să neglijeze fundamentul relațiilor interumane – încrederea. Ea este principalul element al unei afaceri și în jurul său se concentrează întreaga activitate a unei companii. Investiția în capitalul uman asigură continuitatea unei companii, iar continuitatea naște oportunități de dezvoltare.

Relația de încredere nu se poate realiza în afara unui spațiu de siguranță. Dacă de siguranța mecanismelor interne de funcționare se ocupă liderul companiei și liderii de departament, siguranța mediului de lucru implică soluții integrate, personalizate și anticipative ce se constituie în sisteme de securitate integrată. Aceste sisteme presupun dezvoltarea unor adevărate parteneriate între contractorul beneficiar și contractant, cel ce pune la dispoziție servicii de securitate.

Sisteme_de_securitate_integrata - nibaco

Securitatea ca obligație legală

Ordinea în care am ales să punctăm acest aspect nu este întâmplătoare. Obligația legală derivă din necesitatea protejării unei valori sociale, în cazul de față, securitatea individuală la locul de muncă sau în societate, în general. Așadar, textul normativ se succedă nevoii de siguranță.

Legislația în cauză este vastă și este reprezentată atât de norme naționale în vigoare, cât și de norme internaționale sau europene. Dintre acestea, amintim H.G. 571/2016 (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/180921), vizând aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, L. nr. 307/2006 (https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=74236) privind apărarea împotriva incendiilor și altele.

În acest context normativ, categoriile de persoane juridice vizate de textele de lege se fac responsabile de implementarea de sisteme de securitate eficiente.

Securitatea transpusă în rezultate

Rezultatele activității se constituie în cifre, în proiecte implementate, în cazuri rezolvate, în  creșterea gradului de conștientizare asupra diferitelor probleme și așa mai departe. Indiferent de domeniul de activitate, nivelul de securitate existent în infrastructură și resimțit de colectiv este pilonul pe care activitatea se susține și se dezvoltă. Sunt vizate două aspecte: reducerea pierderilor și creșterea productivității.

Pierderile și/sau accidentările umane și materiale sunt semnificativ diminuate prin sisteme de securitate integrate, capabile să asigure ordinea și, într-o măsură, predictibilitatea evenimentelor.

În ceea ce privește creșterea productivității, ea poate avea loc numai pe fondul asigurării unui cadru ferit de evenimente de natură să producă pagube, să instaureze teamă și confuzie sau să întrerupă, chiar și temporar, activitatea.

Considerăm, așadar, că rezultatele urmărite sunt produsul eforturilor susținute, dublate de atenția pentru securitatea mediului de lucru.

Sisteme_de_securitate_integrata - nibaco

Sisteme de securitate adaptate nevoilor tale

Vom aborda acest segment al articolului prin raportare la elementele identificate anterior, pentru ca tu să te asiguri că iei cea mai bună decizie pentru securitatea activității pe care o întreprinzi.

Pentru a adresa nevoia de încredere la locul de muncă, un sistem de supraveghere video este dotat cu una sau mai multe camere video, un dispozitiv destinat prelucrării imaginilor, un dispozitiv NVR sau DVR care înregistrează imaginile în suport digital, precum și cu un monitor pentru vizualizarea imaginilor.

Pentru o siguranță sporită, este indicată dublarea sistemului de supraveghere cu un sistem de detecție efracție ce asigură atât alarmarea în caz de efracție, cât și detecția perimetrală.

Sistemul de control acces și pontaj garantează că angajații sunt singurii care pătrund în zone determinate și scutește lungi procese birocratice privind evidența timpului de muncă.

În ceea ce privește obligativitatea legală a anumitor categorii de persoane juridice de a implementa sisteme de siguranță, amintim necesitatea integrării unor sisteme de detecție și stingere incendiu. Acesta va spori siguranța persoanelor și a bunurilor vizate, dar și gradul de siguranță în exploatarea spațiilor. Alături de un sistem de desfumare și denoxare, reprezintă armura completă împotriva situațiilor neprevăzute.

Din perspectiva rezultatelor, cei 13 ani de experiență în domeniul securității ne-au demonstrat că o bună colaborare între echipa care asigură arhitectura, implementarea și mentenanța sistemelor integrate și beneficiar este cheia către atingerea rezultatelor dorite. Fiindcă securitatea este nu doar despre sisteme, cât este despre obiectivele formulate, comunicarea dintre partea solicitantă și partea executantă, menținerea unor relații profesionale și depășirea obstacolelor.

Nibaco, un partener de succes

Echipa noastră vă stă la dispoziție în implementarea proiectelor ce vizează spații medii și mari. Având un portofoliu de peste 1100 de proiecte realizate în 13 ani de experiență, rezultatele noastre se transpun în confort și siguranță.

Serviciile noastre adresează toate nevoile abordate, prin garantarea calității și desfășurarea cu promptitudine a atribuțiilor.